Articol:

Banca – Autobuz Dongzhimen – Huairou – Mutianyu Great Wall – Hotel – Da Dong Restaurant – Hotel

Sincer voiam sa las articolul asa ca era prea fun, da’ ma mananca degetele :) Dupa cum scriam ieri azi aveam in plan sa vizitam cel mai zid dintre zid ale lume. Cel mai zid se viziteaza pe unde vrea baetii in general, ca doar e zid. In practica insa sunt cateva puncte la care se ajunge, puncte la nord de Beijing (vreo 100km cred). Badaling -prima sectiune- e the mother of all tourist sites cu tricouri, suveniruri, cacaleturi pe care daca ar putea le-ar agata si de pagode, Jiayuguan e a doua sectiune de care nu prea stie nimeni de ce e a doua sectiune si Mutianyu e a treia. Sectiune. Nu sectiune in zid fraierilor, zidu’ e intact. Al treilea tourist spot. Asta e cumva echilibru intre veverita imperiala de padure si fuck-up-ul turistic gen “Madalina si Nicu, 2006″. Noi am plecat la Badaling. :) Hrhr Nu, am plecat la Mutianyu. Autobuzu’ de la Dongzhimen (o statie mare de busuri) face o ora pe autostrada pana la Huairou, un orasel mic, cam cat Bucurestiul. Acolo turna cu galeata, noi doar in tricouri, la un moment dat a aparut ideea sa fim true cu persistenta noastra in a ocoli obiective incat era sa ne intoarcem in Beijing pe motiv de apocalipsa. Uzi pana la -sa ma scuze doamnele- piele am intrat sa ne cumparam tricouri si sandale intr-un fel de magazin Mama si Copilul pe vreo 4 etaje. Tata, sa vezi senzatie de star. Aveam impresia ca suntem unu’ Joe Cocker, altul Jimi Hendrix si celalalt Gabriel Dorobantu. Zambeau toti, mai un “hello just looking”, mai un “welcome to beijing”, treaba ca pe roate. In fine, cumparam trebuincioasele si mergem sa luam un minivan pana la zid (alte 30 de minute drive din Huairou). Nenea de la volanul van-ului super ok, pe la 50 de ani, scoate tigarile chinezesti, incepe sa duhane, imi da si mie una, fumam si vorbim in chineza, baietii veseli in spate. Omul statea cu mana pe claxon de aveam impresia ca l-a confundat cu ambreiajul. China rurala, piata de jad, oameni cu legume pe margine, ajungem intr-un final. Pentru ca plouase (intre timp s-a oprit) la zid mai erau in afara de noi doar unii care vindeau suveniruri (vreo 30 gherete/chioscuri/braneni) si vreo 20 turisti maxim imprastiati pe toata portiunea pe care o poti vedea cu ochii din zid si intr-o parte si in alta. Lux. Luam gondola (era gondola pana in varful muntelui, vreo 10 minute) si vedem cea mai misto chestie ever – un slide rail – ca un fel de tobogan de apa sau pista de bob din parcurile de distractii doar ca era din aluminiu si fara apa si pe care se putea cobori din marginea zidului pe un fel de sanii pe o lungime gen drumul rosu din poiana. Erectie. Ajungem pe zid si o frecam pe acolo intr-o parte si-n alta, urcandu-ne prin turnurile de veghe, panorame, etc pana ne gandim sa ne intoarcem. Fix cand ne indreptam catre slide vedem ca totusi am reusit si de data asta s-o comitem: aia nu mai lasa oamenii cu sanii pe slide, ca e ora 4. FUCKKKKKKKKKKKKKKKK!!!!! Super super dezamagire, serios

Inapoi la minivan, omul ne astepta dupa cum ne intelesesem. In chineza. Ne duce inapoi in Huairou, luam autobuzul de acolo in Beijing si venim la hotel pentru un dus ca apoi sa plecam catre o chestie care ne omoara de curiozitate de cateva zile. Cea mai pasare dintre pasarile din Beijing, namely Beijing Roasted Duck. Rata Pekin. O chestie mega celebra si mult mai scumpa ca iarba in orice Panini in care am ajuns eu so far. Suntem curiosi in pana mea, ce p. mea are frate rata aia asa special de ii excita pe toti? Urmeaza sa aflam treaba asta (pentru ca tot e zi de cel mai / cea mai) in cel mai trendy-sexy-eclectic-exquisite restaurant din capitala: Da Dong. Nu stim cum e cu dress code-ul, preturile, waiting list-ul, etc. Ajungem acolo, restaurantul arata mega ok, e full de expati si chinese nouveaux-riches, semn rau. Noi suntem in jeans, tricou si sandale, nu prea aratam a inspectori Michelin Red Guide. Treaba ok e faptul ca totusi e China din 2008 si nu din 2012 asa ca n-are nimeni absolut nici o problema cu felul in care ne aratam. Totusi, afterall suntem dati cu Mennen Bai, impresia mea cea mai sincera este faptul ca peste cativa ani chiar n-o sa ne mai permitem asa ceva: restaurantul nu e pentru oameni flamanzi, e o chestie de arta culinara 100%, in curand probabil se va lasa cu rezervari cu mult timp in avans. Meniuri cu niste chestii mega suspecte care arata bestial (limbi de rata, sea cucumber, squid egg soup, supe in portocala -cum e ciorba in paine-, nebunii de-astea).

Si normal intrebarea fireasca: cum e frate pana la urma RATA?

Ba, ce sa zic. E o rata vie, cu pene – ca orice rata, ti-o pun pe masa, o dau cu putin ketchup Heinz pe cap si o ung cu niste zahar la sub-brat, iti dau doua chopsticks si iti zic s-o hacui. Rata e calma. Macane usor, inchide ochii si lasa capul in jos asteptand sa-i dai in cap. Pe labe are tatuata steaua comunista si in coada are o eticheta cu “i feed the workers”. Ha! hrhr! HAAAAAAA ! Gotcha.

Nu ba, e o rata cat se poate de prajita, cu pielea aurie (chestie care are o istorie intreaga) si pe care bucatarul care s-a ocupat de ea vine si o hacuie genial cu un cutit. Taie felii mici cu tot cu piele, le pune pe un platou si ti le da. Alaturi vin vreo 8 condimente pe platouri mici (gen ghimbir, sos de soya cu ciocolata, usturoi, ridichi si alte treburi neidentificate) plus niste lipii din orez si niste chiflute cam ca pentru Silion. Treaba e ca nenea ala nu stiu ce face da’ dintr-o rata intreaga reuseste sa scoata doar vreo 200g pe 2 platouri. In definitiv nu e rotiserie No, astea toate se combina in tot felul de moduri prin niste procedee teatrale, gen Balshoi. Show-ul face totul. Comandam si o sticla de vin, cu care deja ne inveselim spre imbatam moderat dupa niste serii de Long Island Ice Tea si Singapore Sling. La sfarsit baietii ne aduc din partea casei niste inghetata din dovleac in zeama de cocos (sau de cocs) cu migdale si apoi un platou care scotea aburi albi (am studiat, erau cuburi mari de gheata cu apa fiarta peste) cu pepene, struguri, inca o chestie gen pepene galben da’ nu pepene galben , etc

Am bagat detalii pentru ca merita. No, maine e ultima zi pe aici si apoi 24 de ore de tren spre Guangzhou / Hong Kong. Va pup.