Cu cat stai mai mult in tara asta, cu cat intelegi mai bine de ce au plecat americanii cu codita intre picioare. In ultimele zile am plecat din Hanoi, la tara. La tara lor care este pe apa. Am vazut ca a postat Amo, printul cu aparat niste poze. Trebuie subliniat ca vietnamezii sunt mici dar rai.  Parerea mea. cand se hotarasc sa-ti vanda ceva, te ia mama dracului daca nu cumperi. Am cumparat deci niste excursii vietnameze, sa le vizitam tara vietnameza. Tara vietnameza este extraordinar de frumoasa. Fara misto, e spectaculos. Asta ar trebui sa vanda ei. in loc ne-au ametit sa mergem sa vedem Perfume Pagoda, cel mai sfant loc vietnamez. Dupa un drum de vreo ora cu barcuta pe un raulet genial, ar fi trebuit sa ne intoarcem. Ar fi fost frumos, turistul din mine multumit. Ei au insistat sa vedem perfume pagoda, care este o pestera, la care ajungi cu o gondola austriaca.  Pestera, o minune de pestera vietnameza. sa tot fi avut vreo 20 de metri. In capat, un altar cu niste statui si niste veioze si chiar o veioza-glob disco, laser frate! Lumea se extaziaza si incepe sa se roage la veioze, adevarul  e ca si eu m-am crucit….. En fin, ne hotaram sa coboram pe jos, sa le facem in ciuda austriecilor care au construit gondola.  Pe drum, un batranel de 89 de ani se muncea sa ajunga sus. Ne-a intrebat daca e frumos. Ce sa-i zic omului, ca nu merita sa isi dea sufletul sa se uite la lampi? L-am incurajat, in fond si la urma urmei poate lui ii plac. Drumul inapoi, spectaculos, rauletul si barcuta minunate, din nou. Aici trebuie sa-i multumesc lui Amo, care este un print intre vietnamezi si cambogieni. M-a scos din ghearele cersetorilor din Cambogia, care aproape mi-au oprit circulatia prin maini si de femeia hotarata vietnameza care vroia musai sa ma ajute sa imi gasesc portofelul si sa imi schimbe niste bani. de ce mi se intampla doar mie? M-am intrebat si eu, singura concluzie logca este ca e evident ca sunt usor de prostit. Ceea ce stiam, oricum cu totii.

Partea buna este ca am gasit palarii de vietnamez, le-am cumparat, ca sa le pot cara in urmatoarele zile ca pe sfintele moaste. Dupa 4 ore in autobuz cu palariile in brate, sa nu se strice, imi venea sa arunc in aer palariile , autobuzul si tara lor de vietnamezi.  In fine, bine ca avem palarii.

Continuarea in episodul urmator

Hanoi. Mi-as dori sa pot impacheta cumva un pic de miros sa il aduc acasa, pentru ca nu cred ca se poate descrie in cuvinte. E un fel de miros de maruntaie de porc fierte peste care pluteste un condiment neidentificat inca dupa nume, dar destul de gustos.  Tot ce se intampla aici pare sa se intample pe strada… oamenii au un magazin in care locuiesc, vand cate ceva, manaca sau joaca domino, asezati pe niste scaunele incredibil de mici. Cred ca sunt special cat sa le incapa sub palarii. Cei care nu stau in fata chioscului, merg undeva.  Transportul in comun este aproape inexistent, asa ca merg toti pe scutere.  Daca au semne de circulatie, eu nu le-am vazut si cu siguranta nu exista politie. Semafoare au cate cateva dar oricum nimeni nu le baga in seama. Modul in care reusesc sa treaca prin intersectii este poezie curata….nu am vazut pe nimeni ciocnindus-se si nici macar atingandu-se. Trecutul strazii printre cateva sute de scutere pare mission imposible la inceput, cand te simti deer in the headlights. Paradoxal, in momentul in care ajungi intre ei, iti dai seama ca este foarte civilizat si ai destul de mult timp sa ocolesti urmatorul scuteras.  Stiu ca jucam un joc cu canguri cand eram mica si trebuia sa-i trec autostrada fara sa-i spulbere masinile. Inmultit cu 100 si cam asa e trecutul strazii in Hanoi.  Azi am trecut la level 2 si ne-am si suit pe scutere. Evident nu le-am pilotat, asta ar fi sinucidere curata. Principiul pe care fucntioneaza traficul pare sa fie un fel de prioritate a tupeului. Daca esti hotarat, te bagi, si restul te ocolesc. Noi am ajuns la concluzia ca la noi ar muri in prima intersectie, ca nu i-ar ocoli nimeni.

Pentru mine, highlightul zilei a fost clar o gaina care cotcodacea mandra pe un scuter parcat si dupa ce ne-am uitat la ea vreo 5 secunde a ouat un frumos ou direct in mana stapanei scuterului. I call that breakfast and lunch.

La capitolul de ce mi-e dor, de pe acasa..

1. Frig. Mda stiu ca suna suspect dar 40 de grade combinate cu umiditate de peste 90% nu e  chiar placut de suportat.

2. Cafea. As plati orice pentru o cafea din Cafeteca, un filtru dublu, fara zahar, fara lapte, cu gust de cafea cafea.

3. Masina. Dupa ce m-am laudat ca de abia astept sa nu conduc o luna… mi-e dor de masina mea, care merge unde vreau eu, cand vreau eu si cu cat vreau eu la ora.

4. Muzica. Suspect ce asculta baietii astia. In afara de o preluare de calitate dupa Mervi Vesala, care mi-a facut creierul sa explodeze… nici o muzica macar vag cunoscuta. Cum de a ajuns ditamai orchestra sa interpreteze o preluare fix dupa melodia asta, este mult peste capacitatea mea de intelegere.  O iau ca atare. Pentru cei care nu-l stiu pe Mervi:

Daca va ganditi ca pot sa ascult oricand muzica la casti….da, e adevarat, dar trebuie luat in considerare coeficientul de tovarasi si preteni care simt nevoia sa te bata gingas pe umar din 2 in 2 secunde, constant, din minutul in care ti-ai indesat castile in urechi. Nu e itentionat, asa ca o luam si pe asta ca atare.

Nu o sa pun aici faptul ca mi-e dor de voi, sa nu va rasfatati. V-am zis-o deja. Mi-e dor de oamenii de acasa.

Maine plecam sa cautam palariute de vietnamez, la vietnamez in batatura. In raulet, sau unde locuieste vietnamezul care nu locuieste in orasel.  Acme este singurul care are deja palariuta, la el a fost simplu ca nu are capul mare. Ii sade foarte bine cu beretul ):).

Cristi Nha