Buna ziua,

Transmitem din Bangkok. Din ce intelegeam anterior plecarii locuitorii au gasit metode ingenioase de irigare a plantatiilor de pruna din zona: cum sezonul de parjol este in toi aparent un baiat mai ingenios s-a scarpinat in cap, a pus harta de-a curmezisul, a scos radicalul si dupa cateva zile de intensa gandire a facut o constatare monumentala. “Ba, pusca mea, e cald”. In uralele locuitorilor un proiect de anvergura a fost pus in aplicare: se aduce apa din golful de langa in mall-uri. Cetatenii fac baie pe artere, orezul creste direct pe parchet in restaurante, se fluidizeaza traficul (deoarece o noua cale maritima leaga capitala de Groapa Marianelor din oceanul Atlantic). Cei de la Western Digital au luat initiativa: au implementat tehnologia bit-torrent intr-un mod cat se poate de original: fabrica pluteste prin oras din poarta in poarta si aprovizioneaza locuitorii cu hard-disk-uri. Scrii niste fisiere pe un mijloc de stocare, acesta pluteste pana la urmatorul vecin si tot asa. Original SI facil. De asemenea, in plan politic lucrurile merg ceas: e in desfasurare programul “no child left behind”. Viitura grupeaza toti copiii la gramada intr-un lac de acumulare de langa scoala, fiecare profesor fiind capabil de a-si recupera elevii prin intermediul unei prajini.

Dar destul despre asta, adevarul e mult mai simplu: au avut inundatii acum o luna dar cineva suficient de destept a gandit redirectionarea apelor prin intermediul canalelor si raului care trece prin oras direct spre golf. Solutia functioneaza, singurele ape pe care le-am vazut au fost pe OTV si eventual pe faleza raului. Sau in pet-uri de 0.5 in frigidere. Cel putin in oras, in rest am inteles ca sunt oarecare probleme dar in niciun caz genul de stiri de ora 5. Suntem ok, transpiram, vizitam si lacrimam la mancarea iute.

In prima zi am sosit dis de dimineata si am luat un public taxi spre hotel (mersi de hint Teberiule). Hotelul e simplu, cetatenii lipaie din slapi de jur imprejur si ambulantii prajesc banane in foaie de clatite, ceea ce va dorim si dvs. pentru ca sunt excelente. Am accesat palatul regal da’ baiatul lor era plecat cu buretele sa stearga tabla, niste temple cu o tona de statui si un zgarie nori din centru.
Tricourile pe care le vand astia sunt geniale: era unul cu Darth Vader si un mesaj: “Sith happens”

A, episod in Budapesta: conducatoarea establishment-ului unde ne-am pus tabara de baza la 1km de aeroport face conversatie dis de dimineata:
“-De unde sunteti?”
“-Brasov”
o voce cristalina ca un clinchet de clopotel se aude vesel din fundal: “-Covasna” Imbujorata toata, tanara speranta a echipei pune degetul pe harta. “Orasul Covasna”. Salutari pe aceasta cale stimatilor radio-ascultatori din orasul sus-mentionat ce sunt alaturi de noi in acest periplu. Cetateana e bine, nu poate fi tulburata momentan pentru ca doarme neintoarsa pe motiv de kilometri buni de dat din sandale. Trimiteti sandale

Pana data viitoare va salut cordial. Daca nu va voi saluta cordial inseamna ca am dat de bere.

Welcoma, velcoma, bun venit in Kiev.

Ora locala 12.00, la radio canta imnul national al Ucrainei: Lykke Li – I follow rivers. Dupa o zi pe tren si o seara intr-o pensiune din Budapesta stam in aeroport. Langa, o duduie ma alina cu o piesa traditionala cazaca din care se aude cate un parujenie trist. E o tanti frumoasa ca limba rusa, melodia se duce la inima deoarece canta si bine. Aeroportul este relativ aerisit, intr-un colt din spate o stewardesa parleste niste mici. Practic e un moment de relax cu program de variete la megafoane, popi rusi, vodca la 4l, pasari thailandeze si chinezi grasi care se ung unul pe altul cu creme d-alea nasoale. Daca mai aduc astia un acordeon si un cazan de tzuica o punem de-un party aici, distilam instant niste Givenchy. Stiu io de acasa cum.

Va pup, mergem sa luam alcool. Vreau sa uit

Cu cat stai mai mult in tara asta, cu cat intelegi mai bine de ce au plecat americanii cu codita intre picioare. In ultimele zile am plecat din Hanoi, la tara. La tara lor care este pe apa. Am vazut ca a postat Amo, printul cu aparat niste poze. Trebuie subliniat ca vietnamezii sunt mici dar rai.  Parerea mea. cand se hotarasc sa-ti vanda ceva, te ia mama dracului daca nu cumperi. Am cumparat deci niste excursii vietnameze, sa le vizitam tara vietnameza. Tara vietnameza este extraordinar de frumoasa. Fara misto, e spectaculos. Asta ar trebui sa vanda ei. in loc ne-au ametit sa mergem sa vedem Perfume Pagoda, cel mai sfant loc vietnamez. Dupa un drum de vreo ora cu barcuta pe un raulet genial, ar fi trebuit sa ne intoarcem. Ar fi fost frumos, turistul din mine multumit. Ei au insistat sa vedem perfume pagoda, care este o pestera, la care ajungi cu o gondola austriaca.  Pestera, o minune de pestera vietnameza. sa tot fi avut vreo 20 de metri. In capat, un altar cu niste statui si niste veioze si chiar o veioza-glob disco, laser frate! Lumea se extaziaza si incepe sa se roage la veioze, adevarul  e ca si eu m-am crucit….. En fin, ne hotaram sa coboram pe jos, sa le facem in ciuda austriecilor care au construit gondola.  Pe drum, un batranel de 89 de ani se muncea sa ajunga sus. Ne-a intrebat daca e frumos. Ce sa-i zic omului, ca nu merita sa isi dea sufletul sa se uite la lampi? L-am incurajat, in fond si la urma urmei poate lui ii plac. Drumul inapoi, spectaculos, rauletul si barcuta minunate, din nou. Aici trebuie sa-i multumesc lui Amo, care este un print intre vietnamezi si cambogieni. M-a scos din ghearele cersetorilor din Cambogia, care aproape mi-au oprit circulatia prin maini si de femeia hotarata vietnameza care vroia musai sa ma ajute sa imi gasesc portofelul si sa imi schimbe niste bani. de ce mi se intampla doar mie? M-am intrebat si eu, singura concluzie logca este ca e evident ca sunt usor de prostit. Ceea ce stiam, oricum cu totii.

Partea buna este ca am gasit palarii de vietnamez, le-am cumparat, ca sa le pot cara in urmatoarele zile ca pe sfintele moaste. Dupa 4 ore in autobuz cu palariile in brate, sa nu se strice, imi venea sa arunc in aer palariile , autobuzul si tara lor de vietnamezi.  In fine, bine ca avem palarii.

Continuarea in episodul urmator

Hanoi. Mi-as dori sa pot impacheta cumva un pic de miros sa il aduc acasa, pentru ca nu cred ca se poate descrie in cuvinte. E un fel de miros de maruntaie de porc fierte peste care pluteste un condiment neidentificat inca dupa nume, dar destul de gustos.  Tot ce se intampla aici pare sa se intample pe strada… oamenii au un magazin in care locuiesc, vand cate ceva, manaca sau joaca domino, asezati pe niste scaunele incredibil de mici. Cred ca sunt special cat sa le incapa sub palarii. Cei care nu stau in fata chioscului, merg undeva.  Transportul in comun este aproape inexistent, asa ca merg toti pe scutere.  Daca au semne de circulatie, eu nu le-am vazut si cu siguranta nu exista politie. Semafoare au cate cateva dar oricum nimeni nu le baga in seama. Modul in care reusesc sa treaca prin intersectii este poezie curata….nu am vazut pe nimeni ciocnindus-se si nici macar atingandu-se. Trecutul strazii printre cateva sute de scutere pare mission imposible la inceput, cand te simti deer in the headlights. Paradoxal, in momentul in care ajungi intre ei, iti dai seama ca este foarte civilizat si ai destul de mult timp sa ocolesti urmatorul scuteras.  Stiu ca jucam un joc cu canguri cand eram mica si trebuia sa-i trec autostrada fara sa-i spulbere masinile. Inmultit cu 100 si cam asa e trecutul strazii in Hanoi.  Azi am trecut la level 2 si ne-am si suit pe scutere. Evident nu le-am pilotat, asta ar fi sinucidere curata. Principiul pe care fucntioneaza traficul pare sa fie un fel de prioritate a tupeului. Daca esti hotarat, te bagi, si restul te ocolesc. Noi am ajuns la concluzia ca la noi ar muri in prima intersectie, ca nu i-ar ocoli nimeni.

Pentru mine, highlightul zilei a fost clar o gaina care cotcodacea mandra pe un scuter parcat si dupa ce ne-am uitat la ea vreo 5 secunde a ouat un frumos ou direct in mana stapanei scuterului. I call that breakfast and lunch.

La capitolul de ce mi-e dor, de pe acasa..

1. Frig. Mda stiu ca suna suspect dar 40 de grade combinate cu umiditate de peste 90% nu e  chiar placut de suportat.

2. Cafea. As plati orice pentru o cafea din Cafeteca, un filtru dublu, fara zahar, fara lapte, cu gust de cafea cafea.

3. Masina. Dupa ce m-am laudat ca de abia astept sa nu conduc o luna… mi-e dor de masina mea, care merge unde vreau eu, cand vreau eu si cu cat vreau eu la ora.

4. Muzica. Suspect ce asculta baietii astia. In afara de o preluare de calitate dupa Mervi Vesala, care mi-a facut creierul sa explodeze… nici o muzica macar vag cunoscuta. Cum de a ajuns ditamai orchestra sa interpreteze o preluare fix dupa melodia asta, este mult peste capacitatea mea de intelegere.  O iau ca atare. Pentru cei care nu-l stiu pe Mervi:

Daca va ganditi ca pot sa ascult oricand muzica la casti….da, e adevarat, dar trebuie luat in considerare coeficientul de tovarasi si preteni care simt nevoia sa te bata gingas pe umar din 2 in 2 secunde, constant, din minutul in care ti-ai indesat castile in urechi. Nu e itentionat, asa ca o luam si pe asta ca atare.

Nu o sa pun aici faptul ca mi-e dor de voi, sa nu va rasfatati. V-am zis-o deja. Mi-e dor de oamenii de acasa.

Maine plecam sa cautam palariute de vietnamez, la vietnamez in batatura. In raulet, sau unde locuieste vietnamezul care nu locuieste in orasel.  Acme este singurul care are deja palariuta, la el a fost simplu ca nu are capul mare. Ii sade foarte bine cu beretul ):).

Cristi Nha