Articol:

Banca – Autobuz Dongzhimen – Huairou – Mutianyu Great Wall – Hotel – Da Dong Restaurant – Hotel

Sincer voiam sa las articolul asa ca era prea fun, da’ ma mananca degetele :) Dupa cum scriam ieri azi aveam in plan sa vizitam cel mai zid dintre zid ale lume. Cel mai zid se viziteaza pe unde vrea baetii in general, ca doar e zid. In practica insa sunt cateva puncte la care se ajunge, puncte la nord de Beijing (vreo 100km cred). Badaling -prima sectiune- e the mother of all tourist sites cu tricouri, suveniruri, cacaleturi pe care daca ar putea le-ar agata si de pagode, Jiayuguan e a doua sectiune de care nu prea stie nimeni de ce e a doua sectiune si Mutianyu e a treia. Sectiune. Nu sectiune in zid fraierilor, zidu’ e intact. Al treilea tourist spot. Asta e cumva echilibru intre veverita imperiala de padure si fuck-up-ul turistic gen “Madalina si Nicu, 2006″. Noi am plecat la Badaling. :) Hrhr Nu, am plecat la Mutianyu. Autobuzu’ de la Dongzhimen (o statie mare de busuri) face o ora pe autostrada pana la Huairou, un orasel mic, cam cat Bucurestiul. Acolo turna cu galeata, noi doar in tricouri, la un moment dat a aparut ideea sa fim true cu persistenta noastra in a ocoli obiective incat era sa ne intoarcem in Beijing pe motiv de apocalipsa. Uzi pana la -sa ma scuze doamnele- piele am intrat sa ne cumparam tricouri si sandale intr-un fel de magazin Mama si Copilul pe vreo 4 etaje. Tata, sa vezi senzatie de star. Aveam impresia ca suntem unu’ Joe Cocker, altul Jimi Hendrix si celalalt Gabriel Dorobantu. Zambeau toti, mai un “hello just looking”, mai un “welcome to beijing”, treaba ca pe roate. In fine, cumparam trebuincioasele si mergem sa luam un minivan pana la zid (alte 30 de minute drive din Huairou). Nenea de la volanul van-ului super ok, pe la 50 de ani, scoate tigarile chinezesti, incepe sa duhane, imi da si mie una, fumam si vorbim in chineza, baietii veseli in spate. Omul statea cu mana pe claxon de aveam impresia ca l-a confundat cu ambreiajul. China rurala, piata de jad, oameni cu legume pe margine, ajungem intr-un final. Pentru ca plouase (intre timp s-a oprit) la zid mai erau in afara de noi doar unii care vindeau suveniruri (vreo 30 gherete/chioscuri/braneni) si vreo 20 turisti maxim imprastiati pe toata portiunea pe care o poti vedea cu ochii din zid si intr-o parte si in alta. Lux. Luam gondola (era gondola pana in varful muntelui, vreo 10 minute) si vedem cea mai misto chestie ever – un slide rail – ca un fel de tobogan de apa sau pista de bob din parcurile de distractii doar ca era din aluminiu si fara apa si pe care se putea cobori din marginea zidului pe un fel de sanii pe o lungime gen drumul rosu din poiana. Erectie. Ajungem pe zid si o frecam pe acolo intr-o parte si-n alta, urcandu-ne prin turnurile de veghe, panorame, etc pana ne gandim sa ne intoarcem. Fix cand ne indreptam catre slide vedem ca totusi am reusit si de data asta s-o comitem: aia nu mai lasa oamenii cu sanii pe slide, ca e ora 4. FUCKKKKKKKKKKKKKKKK!!!!! Super super dezamagire, serios

Inapoi la minivan, omul ne astepta dupa cum ne intelesesem. In chineza. Ne duce inapoi in Huairou, luam autobuzul de acolo in Beijing si venim la hotel pentru un dus ca apoi sa plecam catre o chestie care ne omoara de curiozitate de cateva zile. Cea mai pasare dintre pasarile din Beijing, namely Beijing Roasted Duck. Rata Pekin. O chestie mega celebra si mult mai scumpa ca iarba in orice Panini in care am ajuns eu so far. Suntem curiosi in pana mea, ce p. mea are frate rata aia asa special de ii excita pe toti? Urmeaza sa aflam treaba asta (pentru ca tot e zi de cel mai / cea mai) in cel mai trendy-sexy-eclectic-exquisite restaurant din capitala: Da Dong. Nu stim cum e cu dress code-ul, preturile, waiting list-ul, etc. Ajungem acolo, restaurantul arata mega ok, e full de expati si chinese nouveaux-riches, semn rau. Noi suntem in jeans, tricou si sandale, nu prea aratam a inspectori Michelin Red Guide. Treaba ok e faptul ca totusi e China din 2008 si nu din 2012 asa ca n-are nimeni absolut nici o problema cu felul in care ne aratam. Totusi, afterall suntem dati cu Mennen Bai, impresia mea cea mai sincera este faptul ca peste cativa ani chiar n-o sa ne mai permitem asa ceva: restaurantul nu e pentru oameni flamanzi, e o chestie de arta culinara 100%, in curand probabil se va lasa cu rezervari cu mult timp in avans. Meniuri cu niste chestii mega suspecte care arata bestial (limbi de rata, sea cucumber, squid egg soup, supe in portocala -cum e ciorba in paine-, nebunii de-astea).

Si normal intrebarea fireasca: cum e frate pana la urma RATA?

Ba, ce sa zic. E o rata vie, cu pene – ca orice rata, ti-o pun pe masa, o dau cu putin ketchup Heinz pe cap si o ung cu niste zahar la sub-brat, iti dau doua chopsticks si iti zic s-o hacui. Rata e calma. Macane usor, inchide ochii si lasa capul in jos asteptand sa-i dai in cap. Pe labe are tatuata steaua comunista si in coada are o eticheta cu “i feed the workers”. Ha! hrhr! HAAAAAAA ! Gotcha.

Nu ba, e o rata cat se poate de prajita, cu pielea aurie (chestie care are o istorie intreaga) si pe care bucatarul care s-a ocupat de ea vine si o hacuie genial cu un cutit. Taie felii mici cu tot cu piele, le pune pe un platou si ti le da. Alaturi vin vreo 8 condimente pe platouri mici (gen ghimbir, sos de soya cu ciocolata, usturoi, ridichi si alte treburi neidentificate) plus niste lipii din orez si niste chiflute cam ca pentru Silion. Treaba e ca nenea ala nu stiu ce face da’ dintr-o rata intreaga reuseste sa scoata doar vreo 200g pe 2 platouri. In definitiv nu e rotiserie No, astea toate se combina in tot felul de moduri prin niste procedee teatrale, gen Balshoi. Show-ul face totul. Comandam si o sticla de vin, cu care deja ne inveselim spre imbatam moderat dupa niste serii de Long Island Ice Tea si Singapore Sling. La sfarsit baietii ne aduc din partea casei niste inghetata din dovleac in zeama de cocos (sau de cocs) cu migdale si apoi un platou care scotea aburi albi (am studiat, erau cuburi mari de gheata cu apa fiarta peste) cu pepene, struguri, inca o chestie gen pepene galben da’ nu pepene galben , etc

Am bagat detalii pentru ca merita. No, maine e ultima zi pe aici si apoi 24 de ore de tren spre Guangzhou / Hong Kong. Va pup.

Ba baieti, treaba e clara. Va putem spune unde sunt localizate toate highlight-urile din Beijing. Doar unde sunt localizate pentru ca de ajuns n-am prea ajuns prin ele. Ba erau inchise, ba apaream noi tarziu, ba ne rataceam pe langa ele (pe langa forbidden city am orbecait vreo 3 ore fara sa reusim sa intram in el), etc. In rest, putem sa va descriem amanuntit la ce statie de metrou va opriti, cat e biletul de intrare, cum arata zidurile, etc. Contati pe noi, informatiile au acuratete 100%, am dat rotocolul fiecarei locatii in parte, informatie de prima mana. A, azi s-a predat torta olimpica de la paralympics la temple of heaven, noi eram pe undeva pe la porti ca era inchis. Tata, parca suntem groparii, aia care vin cand s-a consumat evenimentul.

Anyway, daca e sa facem un review al zilei, se lasa cu durere. Fizic durere, ca iar am batut betoanele vreo 10-12 ore pe jos. Se lasa deja cu picioare marite, pansamente, clasice de-astea. Am ajuns prin Dongsi (si se citeste cu i din “inalt”) unde pe langa skate-shop-urile chinezesti (bestiale, cu etnies, volcom, vans la mare putere) am ajuns sa luam masa intr-o spelunca geniala. Dracu’ stie ce am mancat, nici acum nu stiu. Era un miel (sau un puppy) care fierbea in fata noastra intr-o zeama maro, asezonat cu niste spaghete tot maro. Baietii n-au mancat, ziceau ca e posibil sa fie rame. Evident am comandat pe baza de intuitie, simt estetic, cam cum erau afisate literele in meniu pentru ca tipele care ne serveau nu numai ca erau pulbere la engleza da’ nici macar la gesturi nu percutau. Faceam semn de furculita, dadeau drumul la caldura. Faceam semn spre frigiderul de bauturi, ne aduceau servetele. Tare de tot Distractie maxima in locatie, puteam fuma, ne-am imprietenit cu un chinez la o masa care fuma si ala linistit si ne-am strans toti la bar unde am intrat intr-un dialog bestial incercand sa ii intreb de unde luam autobuzul spre Great Wall. Puneam degetul pe un autobuz intr-o poza, apoi le aratam un text scris in chineza care insemna Great Wall si ii intrebam de unde iau autobuzul asta. Astia zambeau, incepeau sa chitzaie, sa vorbeasca in chineza si apoi imi scriau “badaling” – chestie pe care o stiam si eu, e locatia unde e zidul. Tare. Pana la urma s-au prins, au mai sunat prieteni si s-au apucat sa ne scrie in chineza indicatiile. Super!

Next, Fresh Pearl Market. Nu, n-am luat perle. Va am pe voi Toti pe acolo te intrebau daca vrei chestii, cea mai bestiala replica am auzit-o de la una: “buy from me, i’m nice!” Nu, n-am cumparat da’ fraza ne-a facut ziua. Restul de oameni or fi auzit de la cineva cuvintele “just looking” si te saluta toti cu “hello, just looking. hello, just looking” le zici si tu “hello, just looking” si iti raspund toti cu “hello, just looking”. Radem ca boii cate o zi intreaga.

Ca tot e a 3-a zi finally am reusit sa intram in Forbidden City. Am vazut toate cladirile alea mari, salile (hall of eternal harmony, gate of peace and wisdom, hall of purity, gate of this-is-the-end-get-the-fuck-out, ..), parcul, niste turnuri unde imparatul facea iuby iuby, acareturile de la curtea omului, ratzile, gainile, randurile de arpagic, chestii de-astea. Destul de impresionant, imi place imparatul. E tare. Are DJ Bobo, tot ce vrea. Era acolo o expozitie a universitatii de arte din Beijing, am cumparat tabloul unui student, ma simteam filantrop. 40 de euro da’ e bestiala pictura, serios. O pun deasupra cadei. Serios ba, e foarte foarte faina.

Restul zilei plimbari prin centru, cumparaturi de ceai, the red book a lui Mao (haha, radeam ca se trage la tombola si de fapt peste 2 zile noi il castigam pe Mao. Tre’ sa-l aducem repede in Romania ca altfel se impute pe drum si ii cad urechile). Hrhrhr.

Maine mai facem o incercare cu great wall. Sper sa iasa. Pray. 

Mhh.. se pare ca ma tradez cu fiecare pas pe care-l fac. Incercand sa iau metroul (inchis pentru public) care ducea catre satul olimpic am fost intampinat cu aceasta fraza de catre o galbejita care m-a intrebat daca sunt handicapat. No Nancy, I’m just carrying the paralympic torch, look, it’s right down here under my wee-wee. Pff.

Sa revenim. Domnii mei, au fost zile marete. Ieri pierduti prin intrarea din Forbidden City incercam sa hamsterim o iesire din labirint. Evident simtul de orientare in teren al lu’ Ovi i-a dictat cea mai logica varianta posibila: prin mausoleul ala al lui Mao de la intrare. Omul nostru vede o coarda care bloca accesul, o sare pentru ca probabil era pusa doar din ratiuni estetice si incepe sa plescaie din flip flopsii lui (slapi de cauciuc) voios catre intrare. Unul de pe acolo incepe sa urle. Ovi catre mausoleu. Ala urla iar. Ovi flop flop inainte. Se aprinde lanterna, il fixeaza, paznicul incepe sa faca pasi catre el. Evident omul nostru e nedumerit: “whaaat? whaaaat?” si flopaie din nou catre noi nemultumit. Iesim din areal si dam cu talpa catre casa nu inainte de a le lasa o prajiturica (cel mai pur maro pe care l-am vazut in viata mea) fix in Tian’An Men, intr-o locatie amenajata pentru astfel de activitati.

Acasa scap Pepsi-ul pe podea. Si in papucii lu’ Tibi. “Scuze, baieti”. Ne apucam sa stergem, duc toata hartia uda in toaleta. Dupa 2 minute vin razand. “Ba, am infundat toaleta”. Apa curge, noi fericiti. E un concediu bestial.

Azi dimineata vin cameristele peste noi, faceam si noi ca baietii un trenulet. Ies astea afara, adormim pana pe la 12.30 cand ne trezim. Primul stop il facem sa luam masa, ceva autentic chinezesc: Pizza Hut. Prima masa mai scumpa de 2 euro, fuck!!! Nasol rau. Cum pana mea sa fie mai scump de 2 euro, doar n-am comandat si inghetata?

Circuitul zilei trece prin satul olimpic. Birds Nest, National Aquatics Center, treburi de-astea. Ovi e iar in mood de travel, in stilul asta o sa ii vina cheful sa plece catre Hong Kong otova, pe jos. Dupa cateva ore de frecat menta ajungem la o statie de autobuze. La casa de bilete ii arat lu’ tanti autobuzul in care voiam sa ne urcam, ii intind banii si ii arat 3 degete. Cred ca a fost prea mult multitask pentru ea sa inteleaga ca vreau trei bilete pentru autobuzul ala, iese afara si ma duce la alt autobuz. Eu ii arat cu mana spre autobuzul meu. Ea nu si nu, sa urc ca acolo e bine. Ajunsi inauntru ne dam seama. Aia ne-a bagat in autobuzul de Beijing Tour care evident dupa noi inchide usile si pleaca, si ca orice autobuz de tour ne duce prin tot felul de locatii. Noi voiam de fapt la gara, sa ne luam bilete. Faza misto e ca suntem singuri in el, noi si unu’ de la partid care sta relaxat pe locurile din spate. Ne calmam si noi, vizitam Beijingu’ si la capat de linie ne lasa pe langa Lama Temple. “Lamelor din lumea-ntreaga.. eu va dau un singur sfat. Nu lasati lama pe stradaaa.. din cauza lui barbat.”

Ma rog, gara – bilete – inapoi in Tian’An Men, Cum o frecam noi pe acolo ne abordeaza una. Cica e din Harbin, a fost in Franta in vizita, sta in Beijing 2 zile si se cara acasa. Ok duduie. Ne spunem ca suntem staruri. “mmm. nu prea.”. Ne spune ca am putea fi, in China. “mm, n-avem ochii invers”. Povesteste despre Mao, ne spune ca chinezii sunt foarte bucurosi ca vin turisti (yea right), ne spune ca suntem foarte de succes (ba femeie, stop it. dac-am fi de succes am vedea piata din biroul lu’ hu jintao), ma rog.. ne periaza. Ne spune de o strada veche de vreo 600 de ani de langa TienAnMen, plecam incolo. Pe strada aia cladiri cu termopane. In rest turistica, o gramada de oameni, cladiri din filme cu Jackie Chan, etc.. misto, no. Ne baga pe o straduta in lateral si ne zice sa bagam un masaj la picioare. Asta cu masajul e o clasica in Beijing, am mai vazut saloane. Faza e ca masajul asta e vreo 200 yuan / persoana, adica scump pentru china frate. vewy scump pentru un masaj la labute. Practic din labutele noastre insumate(io, tibi, ovi) ar iesi cam 60 euro. Ne dam seama ca turista e de fapt lingurita cu care se pescuiesc fraierii din tien an men si ne caram nemasati. Jale mare.

PS. Inteleg si faptul ca turista Neagu isi va prelungi in mod absolut neintentionat cu doua zile sejurul iberic din cauza unei erori la rezervarea biletelor de avion. Cu toata opozitia dansei, website-ul i-a oferit tot ce bilete a dorit el asadar turista a dat un click finut, de fetita pe marsava capcana ce se ascundea in spatele unui viril buton de confirmare. Rezultatul – o cursa rezervata cu doua zile mai tarziu. Website-ule, shame on you too! You suck!!

adresat tov. Ovidiu “xiau-xiau” Cosma:

Tov. Cosma,

Dorim sa reiteram faptul ca dvs. aveti, conform directivelor trasate de partid, anumite atributii de indeplinit in cadrul delegatiei din care faceti parte in republica chineza. Aceste indatoriri privesc inclusiv rapoartele asupra activitatilor desfasurate in vederea strangerii relatiilor de prietenie dintre cele doua popoare.

Intelegem faptul ca ceea ce au infaptuit oamenii muncii din Republica Chineza v-a impresionat peste masura, dar acest lucru nu scuza faptul ca dvs. neglijati obligatia de a informa partidul asupra activitatilor delegatiei din care faceti parte.

Dorim si noi pe aceasta cale ca impreuna cu tov. Haseganu Sorina – autoarea epistolei – sa-l supunem oprobiului public pe acest individ lipsit de scrupule, acest aventurier de duminica din sanul comunitatii noastre. Rusine sa-i fie!

Multa vreme trecuta fara cuvinte, prea multe luni fara vreo insemnare. In cadrul sordid al hotelului Zhongan Inn musc dintr-o piersica chinezeasca si urmaresc cu atentie evolutia productiei de ridichi a satului Jianzhuo in cadrul emisiunii Viata Satului de pe CCTV. Ma suprind lacrimand: “cat de frumoase sunt ridichile…”

Luat de val am intrat in subiect fara introducerea de rigoare.

Dupa cum stiti subiectul lunii este China, subiect prezentat de catre reporterii dvs. Ovi “Xiau Xiau” Cosma, Tibi – conte de Sacele si Adi de la China, jurnalist de toaleta de serviciu. In ceea ce priveste alegerea cursei aeronautice n-am apelat la Turkish Airlines deoarece ne era frica sa nu aiba in avion bude turcesti. Exista un pericol minim (dar daca te gandesti exista) ca atunci cand mergi sa faci un poopoo supapa de evacuare a toaletei sa nu se inchida si atunci toata presiunea de afara te trage de sfincter, te lipeste de toaleta si nu te poti ridica 10 ore pana aterizezi. Cand te ridici intr-un final iti dai seama ca ti s-a mai format un fund si e nasol. Deci am ramas cu BA, schimbam la Hidro in Londra, ne pisam si urcam in tupolevul de Beijing.

Ha. Cum ar arata avioanele daca n-ar fi limite:

Air India – o multime de baieti in cala unul peste altul, usi inchise cu piciorul si o gloata de oameni pe avion tinandu-se de aripi

Turkish – in afara de bude turcesti la pranz pe avion ti se serveste rahat. A, stewarzii stau in usa cabinei pilotului, te invita inauntru si negociaza produsele duty free. Poarta fesuri si papuci cu ciucurasi. Kurzii de pe ultimele locuri stau pe tabureti de bucatarie

Lufthansa – pilotul se enerveaza la fiecare turbulenta si urla rosu de furie in interfon “scheise man”. Pasagerii sunt imbracati in pantaloni verzi de padurar pana la genunchi si cer sa le bage pe tv-ul din avion filme sexy din 70 de pe Sat1. 

British – inainte de cursa pasagerii sunt beti muci intr-un sant de langa aeroport. Se trezesc din macheala la ora 5 cand baga o prajiturica, un ceai, se fac coca din nou si arata muie din avion populatiei din Tadjikistan peste care trec in drumul spre asia in timp ce urla “wankers! liverpoooool rules.”

KLM – rupti de iarba fac survol in jurul aeroportului cateva ore in continuu desi au permisiune de aterizare. Pentru un drum atat de lung avionul necesita realimentare in aer cu apa pentru pasageri.

Ma rog. Sa revenim la noi:

La un moment dat povesteam ca suntem in Asia. Asadar am aterizat cu succes in Beijing unde o gramada de delegatii olimpice erau in Terminal 3 asteptand sa se intoarca acasa. Am remarcat inclusiv Tarom-ul romanesc, arata de parca era pe teren la proba de aruncarea ciocanului. Or sa faca 3 incercari, daca nu zboara or sa-l trimita pe camile pe drumul matasii spre Romania cu delegatia noastra in el. Pe aici nimeni – dar nimeni, brother – nu pare sa fi vazut filme americane pentru ca sunt tauni la engleza. Orasul e bestial si evident am incercat niste iesiri catre Tien-An-Men si Forbidden City pe care sa dea dracul daca le-am putut identifica. Piata aia e facuta astfel incat sa nu poate fi fotografiata toata de satelitul american de serviciu. Am intrat ca sobolanii de test intr-un parc de langa piata (da, am gresit intrarea) si apoi incercam ca prostii sa ne dam seama pe unde suntem. La intoarcere am trecut pe langa niste zone bestiale gen Wang Fu Jing – un night market unde baietii vand de-ale gurii – viermisori si scorpioni deep fried, penis de oaie pe bat si alte varii vietati feliate sau daca mai erau vii inca, sedate. Centrul full de KFC-uri, MCDonald’s, Starbucks, Mall-uri, Nike, Adidas si OLIMPIADa. Tata, sunt nebuni, peste tot in oras sunt steaguri cu olimpiada, pana si semnele de circulatie sunt refacute si scrie pe ele Beijing 2008. O mare de lumina, mult mai divers si mai bestial decat in multe alte parti. Dupa 16 ore de drum plus toata ziua de Beijing luat la talpa ne-am retras acasa la somn. Vad acum ca baietii au uitat sa-si puna in urechi dopurile pe care li le-am facut cadou. BIG MISTAKE!! Mai sunt multe de povestit dar imi pica ochii in gura, revin..