Transmitem din Bangkok. Din ce intelegeam anterior plecarii locuitorii au gasit metode ingenioase de irigare a plantatiilor de pruna din zona: cum sezonul de parjol este in toi aparent un baiat mai ingenios s-a scarpinat in cap, a pus harta de-a curmezisul, a scos radicalul si dupa cateva zile de intensa gandire a facut o constatare monumentala. “Ba, pusca mea, e cald”. In uralele locuitorilor un proiect de anvergura a fost pus in aplicare: se aduce apa din golful de langa in mall-uri. Cetatenii fac baie pe artere, orezul creste direct pe parchet in restaurante, se fluidizeaza traficul (deoarece o noua cale maritima leaga capitala de Groapa Marianelor din oceanul Atlantic). Cei de la Western Digital au luat initiativa: au implementat tehnologia bit-torrent intr-un mod cat se poate de original: fabrica pluteste prin oras din poarta in poarta si aprovizioneaza locuitorii cu hard-disk-uri. Scrii niste fisiere pe un mijloc de stocare, acesta pluteste pana la urmatorul vecin si tot asa. Original SI facil. De asemenea, in plan politic lucrurile merg ceas: e in desfasurare programul “no child left behind”. Viitura grupeaza toti copiii la gramada intr-un lac de acumulare de langa scoala, fiecare profesor fiind capabil de a-si recupera elevii prin intermediul unei prajini.

Dar destul despre asta, adevarul e mult mai simplu: au avut inundatii acum o luna dar cineva suficient de destept a gandit redirectionarea apelor prin intermediul canalelor si raului care trece prin oras direct spre golf. Solutia functioneaza, singurele ape pe care le-am vazut au fost pe OTV si eventual pe faleza raului. Sau in pet-uri de 0.5 in frigidere. Cel putin in oras, in rest am inteles ca sunt oarecare probleme dar in niciun caz genul de stiri de ora 5. Suntem ok, transpiram, vizitam si lacrimam la mancarea iute.

In prima zi am sosit dis de dimineata si am luat un public taxi spre hotel (mersi de hint Teberiule). Hotelul e simplu, cetatenii lipaie din slapi de jur imprejur si ambulantii prajesc banane in foaie de clatite, ceea ce va dorim si dvs. pentru ca sunt excelente. Am accesat palatul regal da’ baiatul lor era plecat cu buretele sa stearga tabla, niste temple cu o tona de statui si un zgarie nori din centru.
Tricourile pe care le vand astia sunt geniale: era unul cu Darth Vader si un mesaj: “Sith happens”

A, episod in Budapesta: conducatoarea establishment-ului unde ne-am pus tabara de baza la 1km de aeroport face conversatie dis de dimineata:
“-De unde sunteti?”
“-Brasov”
o voce cristalina ca un clinchet de clopotel se aude vesel din fundal: “-Covasna” Imbujorata toata, tanara speranta a echipei pune degetul pe harta. “Orasul Covasna”. Salutari pe aceasta cale stimatilor radio-ascultatori din orasul sus-mentionat ce sunt alaturi de noi in acest periplu. Cetateana e bine, nu poate fi tulburata momentan pentru ca doarme neintoarsa pe motiv de kilometri buni de dat din sandale. Trimiteti sandale

Pana data viitoare va salut cordial. Daca nu va voi saluta cordial inseamna ca am dat de bere.

Ora locala 12.00, la radio canta imnul national al Ucrainei: Lykke Li – I follow rivers. Dupa o zi pe tren si o seara intr-o pensiune din Budapesta stam in aeroport. Langa, o duduie ma alina cu o piesa traditionala cazaca din care se aude cate un parujenie trist. E o tanti frumoasa ca limba rusa, melodia se duce la inima deoarece canta si bine. Aeroportul este relativ aerisit, intr-un colt din spate o stewardesa parleste niste mici. Practic e un moment de relax cu program de variete la megafoane, popi rusi, vodca la 4l, pasari thailandeze si chinezi grasi care se ung unul pe altul cu creme d-alea nasoale. Daca mai aduc astia un acordeon si un cazan de tzuica o punem de-un party aici, distilam instant niste Givenchy. Stiu io de acasa cum.

Va pup, mergem sa luam alcool. Vreau sa uit

Partea buna este ca am gasit palarii de vietnamez, le-am cumparat, ca sa le pot cara in urmatoarele zile ca pe sfintele moaste. Dupa 4 ore in autobuz cu palariile in brate, sa nu se strice, imi venea sa arunc in aer palariile , autobuzul si tara lor de vietnamezi.  In fine, bine ca avem palarii.

Continuarea in episodul urmator

Pentru mine, highlightul zilei a fost clar o gaina care cotcodacea mandra pe un scuter parcat si dupa ce ne-am uitat la ea vreo 5 secunde a ouat un frumos ou direct in mana stapanei scuterului. I call that breakfast and lunch.

La capitolul de ce mi-e dor, de pe acasa..

1. Frig. Mda stiu ca suna suspect dar 40 de grade combinate cu umiditate de peste 90% nu e  chiar placut de suportat.

2. Cafea. As plati orice pentru o cafea din Cafeteca, un filtru dublu, fara zahar, fara lapte, cu gust de cafea cafea.

3. Masina. Dupa ce m-am laudat ca de abia astept sa nu conduc o luna… mi-e dor de masina mea, care merge unde vreau eu, cand vreau eu si cu cat vreau eu la ora.

4. Muzica. Suspect ce asculta baietii astia. In afara de o preluare de calitate dupa Mervi Vesala, care mi-a facut creierul sa explodeze… nici o muzica macar vag cunoscuta. Cum de a ajuns ditamai orchestra sa interpreteze o preluare fix dupa melodia asta, este mult peste capacitatea mea de intelegere.  O iau ca atare. Pentru cei care nu-l stiu pe Mervi:

Daca va ganditi ca pot sa ascult oricand muzica la casti….da, e adevarat, dar trebuie luat in considerare coeficientul de tovarasi si preteni care simt nevoia sa te bata gingas pe umar din 2 in 2 secunde, constant, din minutul in care ti-ai indesat castile in urechi. Nu e itentionat, asa ca o luam si pe asta ca atare.

Nu o sa pun aici faptul ca mi-e dor de voi, sa nu va rasfatati. V-am zis-o deja. Mi-e dor de oamenii de acasa.

Maine plecam sa cautam palariute de vietnamez, la vietnamez in batatura. In raulet, sau unde locuieste vietnamezul care nu locuieste in orasel.  Acme este singurul care are deja palariuta, la el a fost simplu ca nu are capul mare. Ii sade foarte bine cu beretul ):).

Cristi Nha