[avion, Bucuresti - Milano]
Buna seara din nou,
Si iata ca s-a ajuns in aer 
Sincer, ma simt ca Benny Hill. Am rezolvat primul quest prin aeroport – m-a abordat o tipa care lucra la un duty free sa cumpar pentru ea un parfum ca aveam pasaport si boarding pass si doar asa se poate cumpara. N-am inteles ce era cu fraza “go my minion, go!”. Evident, era sa dau un raft de parfumuri jos, o nebunie. Ma rog, ii cumpar fetei Farmec 16-ul si plec la boarding. Aparatul foto deschis, oamenii se uitau suspect da’ nu comenta nimeni prin urmare nici prin cap nu mi-a trecut sa-l inchid. Intrat in avion, dau cu capul de chestia aia de deasupra in care se tin bagajele de mana. Imi cer scuze, moment in care ma lovesc de scaun. Cer scuze din nou. Deja stewardesa sta cu ochii pe mine ca pe butelie. Ne masuram din ochi, o sa fie o lupta crancena. Excelent
Decolarea. Eu filmam in nestire prin avion, deci s-a vazut nevoita sa faca ea prima miscare. Cica nu e voie. Boooon, joaca dur. Politically correct, ea se referise la pozele din avion. Prin urmare dupa 5 minute am indreptat aparatul catre afara si m-am apucat sa filmez decolarea. Dupa vreo 5 minute vine la mine, cica nu e voie sa pozez nici afara. Oricum decolasem, era noapte si imi indeplinisem agenda. Acum vad ca vine amenintator cu un sandwich, cred ca vrea pace.
Va pup, inchid din nou laptopul.
[aeroport Milano]
Comeback.
Surprinzator, am ajuns la Milano. Pe drumul pana aici turbulente puternice – se zguduia super misto, ziceai ca pune Rancha muzica. Aeroportul mare frate, magazinul Ferrari fix in fata. La cat de mare e are o surpriza pe masura. Nu se fumeaza nicaieri, da’ absolut nicaieri. Nu baruri, nu locuri amenajate, nimic. Cred ca mi-am dat seama cum fac localnicii – baga tigarile invers pe gat – ca altfel nu-mi explic. La un moment dat vad agatata o tablita de tavan: WiFi access point. Yu-hu! Yuhu pe naiba, accesul e platit si habar n-am de unde ti-ai lua cartela. Sau de ce
Ce urmeaza e boarding-ul pentru Dubai. In afara de cativa oameni care par normali, parca toti restul care se imbarca sunt teroristi. Serios bai, tre’ sa vedeti acum arata Tre’ sa-i prind neatenti si sa le bag poze. Sigur o sa trebuiasca un filtru de red-eye reduction la aparat, ca astia au ochii rosii default. De furie adica Sper sa nu fuga repede, ca daca pana acum au stat in fusta poate n-au antrenament. A, si mai e unul, Vassili Makarov, ca il chemau la pupitru. E ca si cum as calatori cu Ghenadi Kalashnikov.
Excelent, devine bestial. Revin.
[in avion, Milano - Dubai]
2AM ora Romaniei. Sunt la cateva ore dupa boarding in avion, un pahar de vin rosu (al 4-lea sau al 5-lea), ma sarut pasional cu germanul de langa. E un tip care arata misto, bem impreuna vin si facem misto de cat de idiot pot arata mingile de fotbal. Ma rog, eu fac misto, el le vinde, am inteles ca cu asta se ocupa.
Diferenta super mare intre zborul Bucuresti – Milano si Milano – Dubai. In primul rand avionul mult mai curat si mai mare (un 767, pare genul de avion rezistent in care nici chiar Alex nu poate darama mare lucru). Stewardesele si stewarzii arata cashto, sunt mai amabili si te lasa sa-ti iei singur bautura de la bar. Comparate cu stewardesele de pe avionul asta alea de pe cursa de Bucuresti erau niste impushcate, pareau ca acum au iesit din operatie si le-a obligat cineva sa lucreze. Revenind la prezent, ne-au dat casti, le ascult muzica de camera pe care-o difuzeaza prin scaune. Stiu, suna suspect Muzica se da in scaune. Ai casca, ai masca. Culmea, m-au lasat sa fac cate poze am vrut. Evident ca am facut cateva si apoi m-am plictisit si bagat aparatul la loc. Cand te lasa sa faci ce vrei iti trece repede. No, copii. Inchid iar laptopul, ne auzim din Dubai. Sunt rupt de oboseala Va pup.
ps: “87 bvg vgbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbcggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggggi”
Asta e o chestie pe care n-o s-o inteleaga nimeni. Percuteaza la cine trebuie
