fabrica*

Doar fotografii pana ne dam seama care e treaba cu iuresul pe aici

Mami si tati, sunt bine, mai am bani, nu mi s-a facut inca rau de la nimic . Sunt in over nigtht train catre Hong Kong, aud cum sforaie niste chineji si cu Amo zece care-i si intrece. Ceva mai frumos n-am auzit in viata mea! 3 zile in Shang Hai si tot n-am gasit nicaieri pui shang Hai. am senzatia ca il tin pe tot pentru export. M-am razbunat si am mancat niste treburi mici mici, care ar fi putut sa ajunga pui Shang hai, dar nu i-au lasat sa iasa din ou, i-au prajit direct. Foarte buni, mai ales ca se mananca cu tot cu matze, oase si cioculete. Dexteritatea in manuirea betisoarelor este direct proportionala cu intesitatea senzatiei de foame. La prima masa am intrebat politicosi daca este necesar sa punem snitelul in supa, cum credeam ca se face. Au zis ca nu. Apropo de intrebat, Amo insita sa-i civilizeze si le vorbeste in romana. I-a multumit politistului care ne-a indrumat catre terminal cu “pupici”. Da, stiu .
Orasul in sine e mult peste ce pot eu sa inteleg. Incredibil de mare si incredibil de aglomerat. In plus, au o pasiune pentru neoane si beculete care te face sa ai senzatia ca e tot timpul craciunul. Am fost ieri la World Expo care e un fel de Brasov construit in vreo 2 ani. Ca si dimensiuni. E halucinant si iti explodeaza capul. Au construit cateva statii de metrou si feribot doar pentru treaba asta. Si cateva strazi suspendate. Ieri am fost cel mai aproape de sentimentul pe care cred ca il au celebritatile cand ies in lume. As close as I`ll get, that is. M-au rugat sa fac poze cu ei si m-au mangaiat pe cap, mai ceva ca pe maimutele de pe plaja de la Mamaia. Vorba lui Mariusica “suntem exotici “. Mai putin exotici decat ma asteptam eu, ce-i drept pentru ca sunt mai inalti decat ar trebui. Chinejii nu sunt mici, nici macar aici nu par inalta :). Si nu imbatranesc, decat foarte rar. In orasul asta toata lumea avea maxim 40 de ani si tot parul in cap, pentru ca nici nu chelesc. Baietii sustin ca “pasarile” sunt calitate, eu nu-mi dau seama pentru ca nu pot sa trec peste faptul ca sunt ingrozitor de prost imbracate. Urat, cu mult sclipici si cei mai urati papuci pe care i-am vazut eu vreodata. evident, nu au tate ceea ce ii face pe chineji sa se holbeze la ale noastre.
Sunt foarte curioasa cum o sa fie Hong Kong-ul, prin comparatie si ma intreb daca acolo au totusi pui Shanghai.

Copii, in sfarsit am dat de butoane. Butoane mari, chinezesti, pe un calculator mic, chinezesc care pare sa booteze de pe cartela. Ma jur, eu in cap cred ca pot sa calculez mai repede decat se gandeste mizeria asta. Si mai vrea si sa bage caractere de-alea imposibile de fiecare data cand nu e sigur ca vreau sa scriu in romana. Anyway.. merge, e pe hol, se poate fuma deci e perfect.

No, dupa cum zicea antevorbitoru’ am decolat joi spre Moscova vietii. Alea de pe avion destul de pateu la engleza, dadeau intr-una anunturi cu damii, gospodarii si anuntau vreun cacat. Ba ca nu merge AV-ul, ba ca sunt grasan, ba ca pilotul e beat **** 1(citesc parintii? ).  Nici n-am intrat bine in text si deja apar invective. Ma rog, am ajuns in Moscova avand la dispozitie vreo 9 ore de ars gazul. Aeroportul un jeg sincer si scump ca-n Prato. Azorica de la mine din fata ruleaza clar mai tare decat aeroportul lor. Trick-ul e sa stii la ce sa te arunci. O cola era 50 ruble la promotie (1.3 eur), restul de bauturi (inclusiv apa) de la 80 in sus. Bai frate, si daca beau pipi fiert e mai ok. In fine, am dat de alcool la 10 euro, Jameson. Prilej cu care ne-am gandit noi o secunda si ne-am pus pe problema. Mai palmat, sa nu ne vada ca bem in aeroport.  Dupa 2 sticle incepusem deja sa ne gandim sa jucam provocare, cu pupat de vamesi pe gura. Parea o idee buna. No, vine si zborul. Jesus fucking Christ, obiosii bebelusi chinezi. Tata, bebelus bebelus da’ sa oracai 6 ore in continuu serios.. chiar trebuie ai stamina. No, astia aveau. 4 bucati, oracaiau de ziceai ca-i arde cu tigara. Parintii dracu’ stie ce faceau, si daca-i trimiteau impachetati in folie de plastic erau mai umani. Aici stateau placizi si se uitau. Normal, somn ****2 (parent alert, note la subsolul postului) si aterizam in Shanghai praf de oboseala. Cazare si iesit prin oras.

Ziua cumva standard pentru niste oameni in stare de veghe dupa naiba stie cata perioada fara somn. Dar deja treaba ruleaza. Nave spatiale din nou, astia ne iau de maimute ca vor sa faca poze. Daca la un moment dat imi scot hu-hu la ei cred ca or sa se opreasca. Dupa niste plimbari prin jur ne-am cam dat seama cu harta: strada tare de langa noi e Republicii, in fata e Putna, mall-ul de langa e Universal si toti, dar absolut toti chinezii vorbesc o romana perfecta. Dupa ce-am incercat sa ne intelegem cu ei in engleza ne-am dat seama ca putem vorbi absolut relaxat romana. Deci asta facem practic, vorbim cu ei romana absolut lejer. Asta e pe bune. Genial, ne intelegem perfect. “Salut, da-mi si mie un pachet de tigari”. Se uita ea putin lung, vorbesti mai rar si intelege. Seara s-a lasat cu o iesire pe Putna si interactiune cu localnicii, noi imbracati in maimute din nou.

Si vine drumul spre casa cu o intrare inofensiva intr-un market. Ok. GENIAL. Am gasit Durian. Durianul asta e cea mai bestiala inventie facuta de natura. E un fruct cu un miros absolut odios. Bai, cum sa zic, odios e blajin. Citisem despre el si chiar nu credeam ca se poate. E un fel de Jabulani cu tepi si are o duhoare absolut incantatoare. L-am adus in camera (normal!) si l-am lasat in baie. Dupa 10 minute Mariusica iesea ca muscat de sobolan cu gunoiul in mana. “BAAAAA. CE MAMA NAIBII PUTE ASA??”. Livid. Clar isi pierduse controlul, eu ma tineam de pereti de ras pe hol. Il calmez pe nebun, ii explic ca gunoiul n-are nici o vina, sa-l duca inapoi in camera ca e sub control si-i arat punga cu fructul. Fructul (serios, nu stiu cat de foame i-o fi fost aluia de s-a apropiat) adie a miros de papuci combinat cu un iz placut de varza murata, totul stropit din belsug cu diesel. Stiu ca pare imposibil dar este chiar ATAT de fain de facut cadou cuiva. No, cu fructul in mana (astia nu se apropiau la mai putin de 4 metri si holul hotelului deja  putea ca la macelarie) merg in barul hotelului de la etajul 7 sa mi-l taie baiatul ala de la bar. Cred ca a simtit ca vin ca se prefacea ca doarme. I l-am dat pe la nas si s-a ridicat ca ars. Super de treaba (de altfel asa sunt toti) s-a uschit cu el in bucatarie si vine cu el pe doua farfurii. In secunda 2 probabil era cu mana pe alarma. Un etaj mai jos de barul lui e un mini lobby, aer conditionat, parfum. No, acolo s-a petrecut carnagiul. Cu cleme pe nas incep sa gust. Destul de fain. Dupa vreo cateva minute nu mai faceam fata la duhoare nici cu punga de plastic pe cap si i-l duc omului inapoi, cadou. I-am dat si 20 yuani sa-l primeasca si i-am zis sa-l arda. Daca ajunge in mare cred ca 1. apar corali si 2. aia din  Greenpeace care pazeau balene se cara in golful Mexic. Noapte de calitate langa Mariusica dupa. Dimineata ma trezesc cu 100 eur pe noptiera si Mariusica in neglijeu, cu o privire cum nu i-am vazut-o des. Mariusica = iubire pura.

Anyway, dimineata de azi, World Expo. Serios, huge. Hale intregi, bulevarde pietonale, cozi ca alea de la noi din 88 cand se bagau banane. Am inteles ca la standul Chinei se sta si 9 ore la coada fara sa ai garantia ca intri. Toata tarasenia nu stiu cat ocupa dar are 3 statii de metrou in interior. Ne-am despartit, l-am luat pe Mariusica sa vedem standurile mai mici, aia chiar te pot lovi cu surprize. And oh my god, they did. Pe parte de shopping am gasit cea mai geniala sapca pe care si-o poate dori cineva. E incredibil. Are baterie solara care alimenteaza un ventilator montat pe cozoroc (in care e o gaura ca sa intre ventilatorul) si deasupra bateriei are un comutator care lasa in jos din sapca ochelari de soare montati intre sapca si cap. 20 yuan, adica vreo 2 euro. Deci nu, serios. Pana de cuvinte. 3 nivele peste cool. Toate, dar absolut toate  kitsch-urile montate intr-o sapca. Ii fac poza, ma jur ca daca o pierd o sa plang. E superba!!!!! Dupa, cu foamea in noi alegem intre food court-uri si dam de o chestie super: mancare chinezeasca pe regiuni. Fiecare stand reprezenta o regiune, fiecare portie reprezenta o culoare.  Toate nuantele de cacaniu, gri, rosu, siclam. Habar n-aveai ce e in ele, nici urma de om alb pe acolo. Fair enough. Mancam aici! (Sichuan si Chongqing) Cand comandam a iesit bucatarul cu aparatul de fotografiat. Fain om. Ne gandeam ca ne face si poze din profil, ca sa se disculpe la  proces: “ei au vrut sa manance gunoi”. De bun, bun.. nimic de comentat. Satui incepem sa ne indreptam spre Greenopolis, standul Romaniei sa ne vedem cu restul de baieti. Brother, ma lasi? Greenopolis. Romania popica de aur a ecologiei in Europa. Living green, environmentally aware, mai avem putin si ne cacam lalele direct. Marul (ca standul e in forma de mar) e o bila de termopan cu aluminiul vopsit in verde. Ma cutremur… it’s BEAAUTIFUUUUUL. Sa-i facem poze. Cu niste rufe la geam spalate ecologic in vana ar arata a bloc de nefamilisti. Carpathian garden parca ii auzeam pe astia la TV. Ce garden frate, garden e Triajul sau Angola. Asta era gazonul de pe Ion Oblemenco. Anyway, intram. Nu oricum, pe la VIP si fara coada dupa ce-i convingem pe chinezii de la intrare ca suntem de-ai lor, romani. Baieti de treaba ne lasa inauntru. Thumbs up pentru baietii detasati acolo. Serios, super oameni. Ne-au primit ca pe delegatia lu’ Fuego. Apa (Perla Harghitei), povesti, ne-au dus sus sa ne arate expozitia de fotografie, ne-au lasat sa mergem cam pe unde am vrut. Am intrat si in spatiul de concerte in aer liber (evident, chinezi melomani garla pe banci) sa ne uitam la un ceardas. Bai oamenii care  dansau acolo erau destul de pro. Unul din ei dansa el cumva dansul ploii dar chiar stia ce face, deci a fost cumva tare. A fost un moment in care am zis si noi.. uite ba ce misto e sa fii roman in standul Romaniei, ne-au tratat foarte frumos. In fine, am iesit. Dupa primul impact, ala cu termopanul si arhitectura exterioara de Ilfov asta a fost un moment in care ne-am mai calmat. Si apoi spre standurile Peru, Columbia (nu, nu aveau) si Brazilia avem tentatia sa ne caram acasa. In drum idee… bai, hai sa vedem din nou daca putem intra la standul Chinei, the hive ship. Standul ala e the stand, mare cat China, oriental crown, rosul ala de Voronet al lor (gugong red, din forbidden city). Referitor la el au inceput comentariile. Deci daca se pun vreo 10.000 de baieti din armata de eliberare sa-l care pana la Berlin pot sa-l lase linistiti acolo ca nu mai viziteaza nici dracu’ Brandenburgul. De fapt Brandenburg-ul poate fi montat usor ca statuie intr-o sala de-a astuia. Dau drumul la reactoarele de sub el, aduc armata de eliberare si pana in ocean nu cred ca ii mai opreste cineva daca se decid s-o ia spre vest. Surpriza fucking surprizelor, STANDUL DESCHIS, fara coada ca era deja 9.30 seara. Mesaj la astia, ne vedem toti in lobby si intram in el. La primul etaj doar, restul erau cu rezervare care se facea cu zile inainte. Practic in el sunt toate provinciile Chinei, fiecare cu propria halica. Halica? Haluta. Ma rog. 33 de halici. Unii din baieti super receptivi, altii inchideau sandramalele. Intre ei niste tanti de la Guangxi cu povesti pe noi, video-uri si cand le intrebam detalii vin cu niste carti despre provincie. Super treaba! “It’s a gift, you cannot buy this anywhere”.

Seara s-a terminat cu o sesiune de alcool intr-o zona super bestiala, cu stradute inguste si baruri la fiecare pas, lampadare, europeni spoiti si curve chineze (nu de-alea nasoale, tipe destul de high class, care stau la un cocktail singure) la agatat de portofele 1000+ ma gandesc. Clar am uitat detalii da’ probabil vin si colegii sa continue povestea in curand. Una peste alta va pup si ma car la somn ca e 4 dimineata si maine plecam deja spre Hong Kong seara.

=== daca sunteti parinti scuze anticipate si nu cititi sub linia asta ========

****1, ****2 = pula

Going to Asia baby…. dar prima data trebuie sa ajungem acolo. Aeroflot ( stiu ca suna naspa, dar sincer nu e asa ). Prima escala Moscova … timp de asteptare a conexiunii catre Shanghai 9 ore. Ce naiba sa faci atata timp intr-un aeroport. Dar stiti cum e romanul: inventiv. Mers in duty free cumparat whiskey, mers la chioscul de ziare si cumparat cola, facut un amestec ( dupa cum a mers la mana ) si hai la povesti ca asa ii sade bine romanului. Ne “simtem” bine terminat prima tura si pana vine tura a doua hai la scris ceva ( vezi textul de mai sus ). Acum incepe tura a doua … revin .

Ok revin .. schimbat titlul postului ( initial “Stranger in .. Moscow” ).

Mai e un pic si terminam a doua sticla. Eu incep sa fillozofez … drumul de intoarcere de la buda e mai scurt … la dracu am ajuns sa am pisoarul meu favorit, si ca tot veni vorba de pisoar tocmai am testat teoria celor 300 de puli ( cu a mea 301 ).

Ma intorc la baza, stam cu totii in jurul fumoarului …. Amo pune muzica…mai e un pic si ii invitam pe astia din aeroport la un gratar. Frate in ce hal te aduce cola asta .. daca stiam ramaneam la apa. Dar nu e nici o problema, au astia niste scaune comfortabile ca nu le-as fi schimbat nici cu o saltea Tempura.

Semnat MAB ( Masina de Ascutit Bile ) a.k.a Tibi

deci suntem in hotel. dupa ce-am schimbat succesiv dolari cu 2.15 bolivari, 4.15, 4.50 e super blurry cam care e piata neagra de fapt. vedem vreo 3 retele de telefonie dar nu primim acces pe nici una, asadar no phone from caracas. atte, maine plecam spre aeroport.

maine(30.08) plecam spre Caracas, adica o sa fie cursa de supravietuire. si pentru ca suntem la limita cu banii am gasit o treaba geniala: cazinourile. Stati. Serios, stati. It’s brilliant. Deci. Se apuca de barba un helmut duckadam din ala de 1 dolar, bancnota. Se acceseaza un aparat gen pruna/bar-bar/pepene. Bet minim, 1cent. Teoretic poti sa dai de 100 de ori la el (100 centi), doar ca aparatu’ ca orice fieratanie cu suflet iti mai baga din cand in cand cate 2, 5, 10c sau daca ai paharelul cu rahat langa chiar 2-400c. In timpul asta, guess what.. esti in cazinou. Asta inseamna ca toate tantile alea se plimba cu sucuri, bere, etc. Iti iei fata de 007, bati vesel din slapi. Cat te poate tine un dolar daca ai rabdare si nu cresti miza? Sa va aud? 3.5 ore, 8 beri si un sandwich cu fructe de mare. Ca sa fie treaba oabla n-am jucat ultimul cent, m-am dus sa-l incasez. Priceless. Practic se poate petrece un timp extrem de agreabil alaturi de elvisi negri, babe urate ca foamea de langa (vreo 2 erau in carucior cu rotile si bancnote de 100$ in mana), chinezi spoiti si nervosi ca nu-i lasa sa scuipe si cate-o miss mongolia ce-si plimba grav mana prin pras. A, si americance grase, astea sunt alta specie. Bai, deci eu sunt obez, supraponderal, nu plutesc, iau apa, cum vreti voi. Astea sunt hidre tata. Daca as fi bunicul lu’ american airlines le-as pune la cala, sa dea naiba. Sper sa n-o bata pe vreuna ideea mareata sa faca o croaziera spre australia ca vaporul ala strica coralii. Taraie fundul oceanului. Ca si presedinte al Statelor Unite din America as avea o singura solutie pentru ele: le-as transforma in balize. Balize de semnalizare. In largul Floridei. Se vad de departe.

Am facut azi si ultimele cumparaturi cred. 2 seturi de masinute (ca-s doi oacteri de 4 ani), un vibrator roz, un tricou si o punga de nachos. Punga de nachos n-am desfacut-o inca. In rest toate bune si frumoase. Si ca o cireasa, na plaja. Cred ca e una din cele mai misto pe care le-am vazut pana acum:

cities.nouauzina.ro/flash/ – aruba

Domne, in Curacao nu exista lichior de curacao. In Curacao e ca in Olanda, cladiri colorate. E pod mobil, vapoare mari, preturi de Bamboo. Prize de 220 europene. Iarba nu e legala. Au taxa de iesire de 32$. Ce mama naibii frate? 32? Am fentat taxa evident. Le-am zis ca suntem in tranzit si le-am dat 2$, a tinut.

Aruba pe de alta parte are turistii pe care-i vrea Curacao. Americani lacuste, europeni ipohondri si venezuelence BUNE. De fapt nu, nu sunt chiar bune. Ba da. P mea, vorbesc pe nas, sunt bune rau. Ce e mai nasol e ca sunt super greu de agatat. Tre’ sa le zambesti. Refuz sa zambesc din principiu, e degradant. Daca zambesc ma imbolnavesc sigur. Panica. Plec in oglinda sa exersez fatza nasoala, poate scap si de grupul asta de spaniole destrabalate. Eu nu inteleg, cum naiba sa porti mini transparent in oras? Suntem oameni ce dzeu, sanii se acopera pana la gat, unde se termina picioarele. Isuse. Mai terminati cu inghetzata aia.

Sunt pilit usor spre critza deci las pozele pe loop: http://cities.nouauzina.ro/flash/

Plec. Plec sa dorm si sa am un vis placut cu femei urate germane.

Avem booking confirmat la hotelul de mai jos

“..Anyway, we decided to try Catimar for the return and it was a disaster. They weren’t waiting for us at the airport as agreed. I had to call the hotel and they arrived 30 min after. When we arived at the hotel, four guys with guns were robbing the hotel at the reception desk. They locked the choffer in a closet, the receptionist was sitting on the floor with the arms in his head. They didn’t hurt anyone but took our purse where we had all our passports. The hotel owner was helpful and took me to the police station. However, I missed my flight the next day and had to stay from Thursday to Tuesday at Caracas to get new passports and visas.”

Primero, cat pot de mult sa va multumesc va multumesc. Am rezolvat-o, plecam din Aruba spre Caracas direct cu Venezolana pe 30 august, 65usd adica genial. Ne cautam un hotel pe acolo peste noapte ca e cu efort de supravietuire la aia. Zbor de intoarcere la fel cum era, 31 august si pe 1 septembrie la 17.00 suntem in Otopeni.

Segundo, ca si cum ieri treaba cu avionul n-ar fi fost suficienta, s-au gandit sa-mi piarda bagajele. Nici in Curacao (unde ne oprisem) nici in Bogota nimeni n-avea nici cea mai mica idee. Asta insemna ca aveam o pereche de blugi, un hanorac, o geaca de ploaie si 1 tricou pentru 5 zile reci ca naiba, 35 gr. celsius. Fucking awesome. Fara incarcator de laptop, incarcator de telefon, toate cadourile pe p (sa ma scuze doamnele) ula, etc.)

Ieri seara a inceput sa se miste aparatul. Cica bagajul ajunsese in Aruba singur peste noapte. Inot probabil. Oricum, lux. Era acolo. Noi in Curacao. Destul de tare, reteaua lor Wi-Fi se numea CUR-Public. Am iesit la plimbare prin Willemstad pe Punda si Otrobanda (doua maluri unite de poduri – unul super misto mobil care se muta cand trece cate un vapor mare cu draci. Dupa aia am inceput incet incet sa reintram in element. Ne-am dat seama ca platim la negru. Un negru care serveste. Ca sa ne scoatem parleala am mai facut si un blat intr-un hotel, Howard Johnson, fix in centru.

Una peste alta astia chiar nu glumesc cu scorurile. Se lucreaza si in guilderi antilezi si in dolari, adica poti plati si scoate de la atm in oricare moneda, etc. Exemplu, un taxi aeroport-centru = 30-35usd. O cola 2-4 usd. Parca o fac din lacrimi, sa dea naiba. Azi dimineata la 7.30 am ajuns in Aruba. Ne-am cazat, avem wifi, avem avion, avem bagaj deci colesterolul a revenit la cote normale. Incerc sa pun poze din zilele astea faine. Aventura

ps. ueissss.. vaca numarul muuuh e acelasi, 0723 58 79 15. Te pup omule, mai traiesti? Tanara Iris? Cand pana mea mai treci prin ciudad de brasov? m-am umectat. baga nr de telefon ba.

pps. miguelito, daca vii pe aici ia vreo doua albastre sa ne veselim ba. va pup.